CONCERTE SIMFONICE A. C. T.
Orchestra simfonică A. C. T. începe a doua stagiune a concertelor, Miecuri 8 Octombrie a.c., Orele 17, la Ateneul Român.
Acest prim concert va fi dirijat de d. Teodor Rogalski.
La acest prim concert dau concursul d-nii: Emil Filip (tenor) și Ion Voicu (violonist).
Publicat în „Curentul“
7 oct. 1941
SIMFONICUL ORCHESTREI RADIO LA ATENEU
Mâine, Joi 7 Mai, a. c. ora 17.30 orchestra simfonică a postului de radio emisiune va da din nou un concert sub conducerea maestrului Teodor Rogalschi.
Prima parte a programului cuprinde:
Weber, List și Grieg (concertul în La minor pentru pian și orchestră), solistă fiind dna. Angela Constantinescu-Istrăteanu.
În a doua parte a programului se vor cânta numai compoziții românești: George Enescu, Scărlătescu, Paul Constantinescu și Eleonora (Rapsodie pentru violină și orchestră), solist: Ion Voicu.
Publicat în „Curentul“
7 mai 1942
UN PROGRAM EXCEPȚIONAL LA RADIO
Soc. Rom. de Radiodifuziune oferă auditorilor Duminică 11 Octombrie un program cu totul excepțional.
Astfel la ora 11 dimineața posturile noastre vor retransmite de la Ateneul Român concertul „Filarmonicei”.
După prezentarea făcută de d. Em. Ciomac, în prima parte a concertului închinată memoriei lui Alfons Castaldi, d. Ionel Perlea va dirija „Marsyas“, poemul simfonic al regretatului compozitor și „Marșul funebru din Amurgul Zeilor“ de Richard Wagner.
În partea doua a concertului se va executa „Concertul pentru pian și orchestră în mi minor“ de Chopin, solist d. Dinu Lipatti, și suita coreografică „Daphnis și Chloe“ de Ravel.
La ora 18 se va transmite din studioul nostru „O scrisoare pierdută“ de Caragiale, în adaptarea radiofonică a d-lui Dem. Theodorescu.
În distribuiție: d-na Marioara Zimniceanu și d-nii C. Morțun, Ovid Brădescu, G. Demetru Ulmeni, Mircea Balaban, Amigdalis, Florin Scărlătescu, Antoniu, Ion Isaia C. Emilian și Arsene Popovici.
La ora 19.30 d. Const. Tănase cu ansamblul său va prezenta un program vesel iar la ora 21 se va transmite din studio opereta „Dragoste în zăpadă“ de Benatzky, în interpretarea d-nilor V. Costescu-Duca, Ștefania Stavri, Lia Botez și a d-nilor Mișu Ștefănescu, Borneanu, Emil Filip, etc.
Dirijează d. Ion Hartulary Darclee iar d. prof. Ion Croitoru conduce corul.
Despre „Revista Nouă“, publicațiunea apărută sub direcțiunea lui B. P. Hajdeu până la 1895, va vorbi Luni, 12 Oct., ora 20.20, d. Alex. Ciorănescu în cadrul ciclului „Reviste literare de Altădată“ al Univ. Radio.
Un concert de muzică romantică vor putea asculta amatorii noștri Luni, 12 Oct., ora 21, când se va difuza un program din compozițiile lui Berlioz, Liszt, Chopin, Schumann și Weber.
O PRIMA AUDIȚIE LA RADIO
În concertul simfonic pe care Orchestra Radio îl va da la microfon Marți, 13 Oct., ora 21, sub conducerea d-lui Ion Ghiga se va executa în primă audiție uvertura „Lenora Nr. 2“ de Beethoven.
În restul programului „Concert pentru vioară în mi major de Bach“, solist Ion Voicu, și „Simfonia 8-a de Beethoven“.
Partea doua a concertului se bucură de concursul d-nei Evantia Costinescu care va cânta: „Caro mio ben“ de Giordano, „La zingarella“ de Paisiello, „Clar de lună“ de Schumann, etc.
Figura lui Faust, marele neliniștit și legendarul personaj care a inspirat de-a lungul veacurilor scriitori și compozitori ca Marlowe, Goethe, Lessing, Lenaul, Liszt, Gounod etc. va fi evocată Marți, 13 Oct., ora 20.40 de către d-na Alice Voinescu la Univ. Radio.
Publicat în „Curentul“
11 octombrie 1942
CONCERTUL DE PREZENTARE ION VOICU – RADU ALDULESCU
Luni 14 Februarie, la ora 8 seara, se începe la „Dalles“ o serie de concerte de prezentare, pe care o binevenită inițiativă le organizează pentru prezentarea în public a tinerelor talente muzicale.
Primul concert va fi dat de d. Ion Voicu, violonist, care va executa concertul de Paganini, „Sonata“ de Veracini și „Malaguena“ de Sarasate și de d. Radu Aldulescu, violoncelist, care va fi ascultat în concertul de Dvorak, „Sonata“ de Samartini și „Elegia“ de Faure.
Acompaniamentul va fi ținut de d. Miron Șoarec.
Biletele, de la 150 la 100 lei, la agenția Orfeu.
Publicat în „Universul“
3 februarie 1944
Concertul G. Sakâzlian
Favorabil cunoscut de ascultătorii microfonului românesc pentru vocea d-sale frumos proporționată, șlefuită în emisiune și de simțit accent liric, tânărul tenor Sakâzlian a dat un concert la „Dalles“ alegând în program compoziții judicios alese spre a-i pune în valoare aceste calități.
Bine dozat în nuanțare, spre a nu fi purtat dincolo de posibilitățile-i naturale de volum și intensitate, păstrând totuși jocul de gradații necesar, glasul d-sale este specializat în mezzo-voce și excelentă în nuanțele delicate, fiind în același timp condus cu remarcabilă căldură.
Printre altele, în pagini de Donizetti, Gluck, Bizet, Massenet, cât și în compoziții românești și armene, d. Sakâzlian a fost viu aplaudat și de mai multe ori bisat, împreună cu talentatul său acompaniator, d. Iosif Prunner junior.
Ion Voicu, un foarte tânăr violonist, a dat concursul executând cu viu succes, mare dexteritate naturală și muzicalitate violonistică mai multe compoziții da bravură.
Vom avea în curând prilejul să-l cunoaștem mai bine, în concertul d-sale din cursul săptămânii viitoare.
Publicat în „Universul“
11 februarie 1944
CONCERTUL ION VOICU – RADU ALDULESCU
Ideea de a organiza concerte de prezentare a tineretului artistic nou venit în carieră, este binecunoscută în multe din centrele muzicale ale streinătății. La noi, aplicarea ei constituie însă o inovație și o inițiativă poate mai necesară ca oriunde, dificultățile începuturilor în mediul nostru fiind particular de accentuate, publicul românesc acordând în genere foarte rar și toarte redus atențiune elementelor neconsacrate, iar consacrarea, când nu vine de peste hotare sau din cadrul .,Filarmonicei“, „Operei“ sau unor prilejuri excepționale, rămânând o mare problemă pentru debutanți.
Anunțate și organizate cu toată tehnica de regizare cerută, urmărind stricta compensare a cheltuielilor, în cel mai bun caz, cu prețuri într-adevăr populare, aceste concerte sunt chemate, desigur, să aducă reale servicii talentelor muzicale tinere.
Primul concert a fost dat pentru prezentarea d-lui Ion Voicu, violonist și Radu Aldulescu, violoncelist. Împărțindu-și frățește programul, fiecare din tinerii concertiști a executat câte un concert, câte o sonată, și o piesă instrumentală expresivă.
În concertul de Paganini, d. Ion Voicu a dat dovezile unei muzicalități naturale incontestabile și al unui dar deosebit pentru marea agilitate și pentru acrobatica violonistică, punând în joc în totul o mare ușurință.
Toate aceste frumoase calități se cer, desigur, încă cizelate și mai ales consolidate, aduse la o fermitate care să excludă orice superficialitate
D. Radu Aldulescu a susținut cu o siguranță și un sânge rece surprinzătoare atât de exigentul concert de Dvorak, învingând cu brio toate trăsăturile lui de bravură și revelând un joc viguros, dinamic, clar și simțit.
Un mai rafinat dozaj sonor și o mai mare variație coloristică și interpretativă, ar fi constituit, din execuția d-sale, o prezentare de maestru.
Fiecare din cei doi tineri, primul, elev al d-lui George Enacovici, al doilea al d-lui D. Dinicu, au trecut, acest prim examen în fața publicului, venit în mare număr la „Dalles“, cu un viu și copios succes, împodobit cu aplauze și ovații din cele mai măgulitoare.
Perpetuarea și lărgirea acestei prime izbânzi depinde de seriozitatea și perseverența cu care acești doi talentați instrumentiști vor urmări desăvârșirea resurselor lor.
D. Miron Șoarec a dat tot concursul pianistic concertului.
R. Al.
Publicat în „Universul“
17 februarie 1944
SEARĂ DE MUZICĂ SIMFONICĂ FRANCEZĂ
Luni 27 Martie, la ora 8 seara, d. Mircea Bârsan va dirija la Ateneu un concert extraordinar de muzică franceză, cu concursul orchestrei simfonice „Radio“ și a d-lui Ion Voicu, violonist.
Programul va cuprinde simfonia în sol minor de Albert Roussel, „Simfonia spaniolă“ de Eduard Lalo, solist fiind d. Ion Voicu și suita de balet „Daphnis și Chloe“ de Maurice Ravel.
Publicat în „Universul“
11 martie 1944
CONCERT SIMFONIC DE MUZICĂ FRANCEZĂ
Luni seara, sub auspiciile Institutului francez de înalte studii, orchestra simfonică Radio condusă de d. Mircea Bârsan a dat un concert de muzică franceză, în sala Ateneului.
Au fost aleși trei dintre cei mai reprezentativi compozitori francezi: Roussel (Simfonia în sol minor), Lalo (Simfonia spaniolă pentru violină și orchestră) și Ravel (Suita de balet „Daphnis și Chloe). Vioiciunea și armonia acestor trei bucăți au fost redate în optime condiții interpretative de tânăra dar din ce în ce mai omogena formație simfonică „Radio“, sub bagheta atentă a d-lui Mircea Bârsan.
O agreabilă surpriză a fost prezența ca solist, – în pretențioasa simfonie spaniolă, – a d-lui Ion Voicu. Partitura, pe cât de încântătoare pe atât de dificilă, a lui Lalo, i-a dat prilej tânărului violonist să culeagă unanimele aplauze ale unei săli entuziaste, pentru măiestria cu care a știut să treacă cu succes un examen din cele mai grele.
Interim
Publicat în „Universul“
30 martie 1944
CONVOCĂRI
Sindicatul Artiștilor Instrumentist convoacă pe toți membrii săi, Luni, 9 Aprilie 1945, ora 9 dimineața (Camera de muncă, str. Calomfirescu nr. 8), la o adunare urmată de o conferință și un program muzical executat de colegii: Ion Voicu (vioară) și Ionescu Găină (pian).
Publicat în „Scînteia“
9 aprilie 1945
REORGANIZAREA FILARMONICII „MOLDOVA“
Iași, 2 August 1945
Odată cu reîntoarcerea din evacuare s-a pus cu toată seriozitatea problema reorganizării orchestrei. În primul rând se procedează la ocuparea locurilor vacante, ce se face prin concursuri publice la care comisiunea instituită selecționează elementele cu toată scrupulozitatea. Astfel, la concursul ținut la Iași zilele trecute, s-au putut selecționa elemente de valoare. Concursul va continua la București unde s-au primit înscrieri din partea unor elemente fruntașe ale Filarmonicei și Operei din București.
Împreună cu profesorii instrumentiști ai Conservatorului se speră că orchestra va fi serios întărită și este destul să se citeze numele câtorva șefi de atac ca să se poată aprecia nivelul artistic al orchestrei.
Cu d-nii Garabet la violină, Mironescu la violă, Antropov la violoncel, Hr. Popescu la flaut, N. Broască la clarinet, Tornea la oboe, Noseo la corn, Darim la trompetă, etc. etc., secondați de elemente triate și verificate, orchestra va avea o închegare solidă și va putea merge cu pași repezi pe calea progresului.
Ca dirijor permanent va fi angajat cu contract d. Emanoil Elenescu profesor la Conservatorul din Iași, care a dirijat cu succes concerte simfonice cu orchestra Radio-București.
Atențiunea d-lui Pascu, directorul Filarmonicei se îndreaptă spre temeinica pregătire muzicală a orchestrei, pentru a putea să-și împlinească cu deplin succes rolul încredințat.
DESCHIDEREA STAGIUNII
La 1 Septembrie crt., se proiectează deschiderea stagiunii Filarmonicii „Moldova” din Iași. Primul concert va cuprinde un program de muzică românească în care compozitorii ieșeni vor avea prioritatea.
Direcțiunea Filarmonicii ține să creeze o tradiție similară cu aceea a teatrelor naționale care deschid stagiunea cu piese românești.
Primul concert va fi dirijat de d. Mircea Bârsan, apreciatul muzician ieșean, care ocupă actualmente postul de Director general al Muzicii din Ministerul artelor.
În afară de d-sa vor mai dirija concerte la Iași reputați dirijori bucureșteni printre care cităm: d-nii Mihail Jora, Egizio Massini. Alfred Alessandrescu, Matei Socor, Teodor Rogalschi, I. Bobescu, C. Turcaru, C. Silvestri, etc.
Dintre dirijorii ieșeni vor apărea la pupitru d-nii A. Ciolan, C. Nosec, Al. Garabet, precum și d. George Pascu, directorul Filarmonicii și d. E. Elenescu, noul dirijor permanent.
Ca soliști, s-au anunțat până în prezent d-nii: Virgil Pop, Ion Voicu, Al. Demetriad, I. Prunescu, C. Bobescu, R. Negreanu, C. Botez. Ion Fotino, I. Geantă, precum și d-nele Maria Fotino, Edmee Filip, Aurelia Cionca, etc. la care se adaogă valoroasele elemente ale muzicii ieșene.
REPERTORIUL
Una din problemele ce preocupă actuala conducere a Filarmonicei ieșene este creerea repertoriului.
Se va creea un „repertoriu permanent“ care să cuprindă lucrările consacrate ale literaturii muzicale universale și cele mai reușite lucrări românești. Deoarece lucrările românești nu se găsesc imprimate, ele se studiază superficial, cu note împrumutate.
D. George Pascu, directorul Filarmonicei, a luat contact cu cei mai de vază compozitori români, care i-au arătat o deosebită solicitudine, punând la dispoziția Filarmonicii materialul-manuscris, spre a fi decopiat, pentru ca biblioteca instituției să aibă permanent aceste lucrări.
În felul acesta primele concerte simfonice ce se vor da la Iași, vor cuprinde, în cea mai mare parte, muzică românească.
Printre primele audiții ce se vor asculta la Iași, se pot cita: Simfonia de Builiu, „Din bătrâni“, de N. Ottescu, „Schițe simfonice“ de Rogalski, „Simfonia III-a“ și „Hanul Ancuței“ – patru tablouri simfonice de Al. Zirra. De asemenea, se vor asculta lucrări de Jora, Ghiga, P. Constantinescu, C. Georgescu, etc.
Prin intervenția A.R.L.U.S-ului se va obține material de muzică rusă nouă, care împreună cu capodoperele muzicii occidentale, va întregi repertoriul apropiatei stagiuni.
Al. Nichita
Publicat în „Universul“
1 septembrie 1945
INFORMAȚII CULTURALE
Filarmonica „Moldova“ continuă Duminică, 30 Septembrie, seria concertelor Simfonice. Al doilea concert va avea loc în sala „Trianon“ și va începe la ora 11 dimineața.
Dirijorul d. Em. Elenescu, apreciat de publicul ieșean din concertele de la radio precum și ale Filarmonicii în trecutele stagiuni, va conduce un program variat. Lalo, Svendsen, Dukas și Mendelssohn sunt compozitori de variată concepție și temperament.
Dl. Ion Voicu, virtuosul instrumentist român a cărui faimă a trecut granița, va interpreta Concertul în mi minor pentru violină și orchestră de Mendelssohn.
Publicat în „Lupta Moldovei“
28 septembrie 1945
CERCUL A.R.L.U.S.
Cercul AR.L.U.S din Comisia Română de Legătură cu Comisia Aliată de Control, organizează un concert simfonic cu muzică rusă azi, Sâmbătă, 13 Aprilie a. c., ora 16. în sala Ateneului Român, cu concursul orchestrei „Filarmonica“ și al dlui Ion Voicu, cu conducerea d-lui Mircea Bârsan.
Programul cuprinde:
Rimsky Korsakoff – Uvertura „Poștele rusesc”.
Ceaikovsky – Concert pentru vioară, solist I. Voicu.
Ceaikovsky — Simfonia IV-a.
Invitațiile se găsesc Ia C.A.S.B.I., str. Ion Ghica 5, etaj III, la d. av. Popescu-Băleni.
Publicat în „România Liberă“
14 aprilie 1946
CRONICA MUZICALĂ
Într-o singură săptămână trei violoniști și-au succedat concertele, fiecare cu afirmări și aport subliniate de un deosebit succes, deși reprezentând ca stadiu de evoluție, ca resurse și ca situare în scara ierarhică a violonisticei noastre, cazuri cu totul diferite.
Consacrat pentru înzestrarea d-sale concertistică plină de seducție sonoră, de ușurință instrumentală și de sinceritate interpretativă, d. Constantin Bobescu, artist de carieră unanim recunoscută și muzician încercat și-a regăsit ecoul pe care concertele d-sale le-au întâmpinat în rândurile unui public care de sigur că ar dori, dacă atât de redusele posibilități ale organizării impresariate de la noi nu s-ar opune, să-I vadă apărând mai des în scena concertelor.
Un alt violonist, profesorul de filozofie Ionel Geantă, deși de mult mai recentă carieră, a interesat în mod indiscutabil prin dulceața debitului d-sale sonor, prin seriozitatea caracterizărilor și prin vădita lărgire a orizontului d-sale de realizare, pe care le-a înfățișat.
În sfârșit, un tânăr talent al virtuozității violonistice, d. Ion Voicu, arcuș prompt, înclinare specială către marea agilitate și înțelegere muzicală aptă de dezvoltarea pe care i-o dorim pentru asigurarea unei consistente baze interpretative și a extinderii mijloacelor d-sale de expresie, a adus noi elemente de consolidare a încrederii ce se pune în viitorul d-sale care trebuie urmărit cu atențiune.
Publicat în „Universul“
27 aprilie 1946
CONCERTUL ION VOICU – RADU ALDULESCU
Marele număr de foarte interesante manifestări muzicale ale soc. Y.M.C.A. (A.C.T.) de atît de binevenit aport actualei stagiuni, a înscris printre cele mai recente prezentări și pe aceea a nouă răzbunătoare tinere notorietăți instrumentale: concertul d-lor Ion Voicu, violonist și Radu Aldulescu, violoncelist.
Într-un program la care virtuozitatea instrumentală și substanțialitatea muzicală erau bine armonizate, d. Ion Voicu a desfășurat cu agerime de arcuș și o velocitate uimitoare, căreia un viitor echilibru interpretativ și o mai judicioasă folosire îi vor putea da întreaga lor varietate și structură.
Dl. Radu Aldulescu, care de la primele d-sale afirmări, a izbutit să ocupe un loc recunoscut printre puținii noștri violonceliști de concert, a dovedit încă odată plinătatea, trăinicia și generozitatea talentului d-sale și o stăpânire tehnică și muzicală frumos îmbinată și găsind în anumite momente o traducție a cărei intensitate denotă, în mod cert, un artist de autentic temperament.
Dl. Iosef Pruner a susținut partea pianului cu un emoționant dar al sunetului expresiv, o nuanțată subțire și o măiestrie care a divulgat constant solistul, sub toată discreția acompaniamentelor d-sale.
Publicat în „Universul“
4 mai 1946
CONCURSUL MUZICAL INTERNAȚIONAL DE LA GENEVA
Între 23 Septembrie și 15 Octombrie se va ține la Geneva un mare concurs internațional menit să consacre pe cei mai străluciți artiști al generației tinere de pianiști, violoniști, violonceliști și alte ramuri instrumentale, din toate țările.
Prin excelență bine organizată și pe tărîm muzical Elveția și-a creat o tradiție din încurajarea și promovarea noilor talente de pretutindeni, luând cu mult înaintea războiului fericita inițiativă a acestui concurs, care și în trecut a stârnit un viu interes artistic internațional.
Se știe că violonistul Yehudi a donat cele douăzeci de milioane primite de „Societatea Radio“ pentru difuzarea concertelor d-sale din București în scopul creării unei burse de studii. Este probabil că această bursă se va acorda celui mai bine clasificat dintre trimișii țării noastre la acest concurs la care este de așteptat să ia parte violoniștii Ion Voicu și Mihai Constantinescu, pianista Lydia Christian și alții.
Limita de vârstă, pentru concurenți este de 30 ani la soliști și 35 ani la membrii ansamblurilor de muzică de cameră.
Juriul examinator va fi compus ca întotdeauna din somități muzicale internaționale, din care face parte și marele pianist român Dinu Lipatti.
Publicat în „Universul“
22 mai 1946
LA SFÂRȘITUL UNEI STAGIUNII
La o anchetă întreprinsă prin ziarul „Lupta Moldovei“ cu privire la concertele simfonice ale filarmonicii ieșene, am primit un număr descurajant de mic de răspunsuri.
Întrebările din chestionar nu erau suficient meditate, astfel că majoritatea răspunsurilor s-au referit la rugămintea de a programa mai des un dirijor sau de a pune pe afiș mai multă muzică așa-zîsă ușoară.
La sfârșitul seriei de 34 concerte simfonice participarea publicului și felul cum a primit programele și interpreții, pot da indicații mai ample decât acele dorite prin amintita anchetă.
Publicul o preferat programele foarte variate, ceea ce denota că la Iași nu se poate conta pe un public dornic de o adâncă emoție estetică. Muzica, pentru publicul actual, este încă în bună parte un divertisment facil. Brahms și Franck nu sunt nume care atrag publicul.
Chiar Beethoven, când nu e vorba de „Eroica“ a V-a sau „Pastorala“ nu e în măsura de a stârni interesul. Două concerte reușite, care au avut ca piesă centrală „Simfonia I-a“ de Beethoven și „Simfonia 40“ de Mozart n-au adus public. Cei prezenți n-au avut însă ce regreta. De asemeni, la un concert de muzică franceză Frank-Chausson participarea publicului a fost destul de redusă. Absenții au putut regreta interpretarea caldă a tânărului violonist Negrescu dată poemului de Chausson.
Cele mai aplaudate piese au fost ariile de operă. Se verifică necesitatea unei opere la Iași. Sugestiv a fost faptul bisării cu insistență a uverturii „Wilhelm Tell“ de Rossini.
Caracteristică a fost lipsa de atracție a numelor străine pe afiș. Un Thomas Magyar, Ion Voicu, Prunner, nu au reușit să aducă mai mult public decât soliștii ieșeni. La fel și cu dirijorii.
Nu menționez acest fapt ca măgulitor pentru artiștii ieșeni ci ca o notă bună pentru publicul care dorește programe și nu vedete.
Deasemeni rețetele, barometrul aprecierii publice, n-au indicat diferențieri sensibile între dirijorii ieșeni, prilej minunat de a continua colaborarea colegială și armonioasă de până acum.
***
Constatările de mai sus ne îndreptățesc să continuăm politica programelor de până acum. Printre programe variate se intercalează programe unitare, sobre, programe care pot fi în măsură de a ridica auditorul în regiuni spirituale superioare celor pe care le realizează muzica de satisfacție senzorială.
Chiar în programele variate, pe lângă o arie de operă, un lied sau o suită pitorească își poate face loc o simfonie de proporții mai mici sau vreun poem simfonic.
Această gradată aducere la nivel înalt a programelor trebuie să se realizeze în timp destul de scurt. Publicul se schimbă și educația muzicală trebuie făcută permanent.
Idealul este în a ajunge la o serie de concerte cu programe de muzică înaltă concomitent cu o alta serie de concerte de popularizare. Postul de „Radio-Moldova“ adus la Iași ar însemna un instrument în plus pentru realizarea acestor țeluri.
***
Pentru a încheia aceste note la sfârșit de stagiune cu privire la programe, trebuie menționat câteva prime audiții oferite publicului ieșan: Simfonia „Reforma“ de Mendelssohn, Simfonia „Nunta țărănească“ de Goldmarck, „Balul spânzuraților“ de Bondeville, Uvertura „Carnavalul“ de Dvorak, „Mefisto“ – vals de Liszt, „Serenada“ de Elgar, „Preludiu“ și „Fuga“ de Georgescu, „Cântece de leagăn“ de Brăiloiu, „Pasăre rănită“ de Petrescu, Uvertura „Sakuntala“ de Goldmarck și „Suita bănățeană“ de Filaret Barbu.
Dirijorii locali: A. Ciolan, E. Elenescu, A. Stoia, A. Garabet, C. Constantinescu și cel ce semnează aceste rânduri s-au străduit să dea publicului în cât mai bune condițiuni piesele programate.
Din București au dirijat D-nii. M. Bârsan, M. Socor și C. Țurcanu.
Soliști invitați au fost d-nii: Ion Voicu, Thomas Magyar, Mircea Negrescu, Iosif Prunner și Constantin Bobescu, iar din Iași au apărut la rampă: Serafim Antropov, Hristache Popescu, Ella Urmă, L, Acker, Ecaterina Carp, Lucia Burada, Al. Garabet, M. Bratu, L. Doroftei și micul Dan Podlovschi.
***
Participarea tineretului studențesc la concerte este din ce în ce mai mare. E îmbucurător faptul câ tineretul vine cu drag să primească din harul artei. Prin aceleași mijloace (concerte speciale, bilete gratuite etc) va trebui atrasă către arta bună și masa muncitoare, în special tineretul. Lupta s-a început din stagiunea expirată, efectele n-au fost satisfăcătoare. Atenția în viitor va fi îndreptată în această direcție.
Am scris aceste note pentru a înfățișa problemele de ordin programatic ale Filarmonicii.
***
Aprecierile nu le poate face cineva care a lucrat alături de membrii orchestrei, de dirijori, de protagoniști. Ele vor veni din afară.
Am dat la lumină aceste rânduri pentru a suscita sugestii de la cei ce apreciază efortul Filarmonicei locale și care urmăresc cu interes evoluția ei.
G. G. PASCU
Directorul Filarmonicei „Moldova“
Publicat în „Lupta Moldovei“
2 iulie 1946
CONCURSUL FINAL PENTRU GENEVA
În contrazicere cu pronosticul unui domn critic care anticipa într-un cotidian că numai o singură cântăreață e vrednică să meargă la concursul internațional din Geneva, comisiunea prezidată de maestrul Enescu, obiectivă și generoasă a făcut dreptate cu ocazia concursului de selecțiune finală. Chiar aceia care nu au reușit să figureze pe lista oficială de trimitere în străinătate, s-au dovedit muzicieni de calitate. Concluziile sceptice ale domnului critic au fost anulate de imparțiala comisie muzicală de la 22 Iulie, întrunită la Filarmonică, în strada Frumoasă 39.
Voi încerca să redau câteva impresii de la această probă finală.
Deși căldura e insuportabilă, muzicanții candidați au… friguri. Apar unul câte unul: 3 violoniști, un violoncelist, cinci cântăreți.
Violonistul Mircea Negrescu e îmbrăcat sportiv, cu haină „café au lait“, d. Lucian Savin are o haină albastră, iar d. Ion Voicu, sobru, ca la concert, își desface mâna studiind. Arta Florescu, Ioana Nicola, Zenaida Pali, V. Banu, Karzo Ștefan și R. Aldulescu (violoncel) constituie echipa concurentă. Cine va reuși? Toți discută nervos, se agită, vor să intre mai repede în examen. Iată-l pe d. M. Andricu, în haine albe, D. Em. Ciomac, directorul Filarmonicei, C. Stroescu, Al. Theodorescu, G. Dinicu, își ocupă locurile. A sosit maestrul Enescu. Se vorbește mai în șoaptă. D. Romulus Orchis, secretarul Filarmonicei strigă concurenții. Întâiul: d. Viorel Banu. Un glas muzical, limpede până la notele cele mai grave. Urmează Arta Florescu, convingătoare în arii de operă, Zenaida Pali, voce dramatică. Cântă o arie de Bach, un lied de Strauss…
Maestrul întrerupe șl arată frazarea, nuanțele. Lecția e prețioasă.
Ceea ce candidații învață de la George Enescu le va sluji în cariera lor viitoare. E rândul violoniștilor: Mircea Negrescu, palid și tare emoționat, începe „Sonata în sol minor“ de Bach. Elev al d-nei Nițulescu Lupu, se simte știința adâncă a profesoarei în modul de mânuire expresivă al vocilor. Talentatul elev cântă o parte din concertul de Mozart în la major și „Poemul“ de Chausson. Comisiunea a fost bine impresionată. D. Negrescu are 22 de ani și promite mult. D. Lucian Savin, dezghețat și la propriu și la figurat, execută cu prestanță, ca pe estrada unei săli de concert. Deși nu a intrat între fericiții aleși pentru Geneva, d. Savin ar putea participa pe cont propriu la concursul internațional. Intră d. Ion Voicu. E numai nerv și agilitate. Cosind notele, aleargă briliant în concertul de Mendelssohn, cântă liniștit partea I a sonatei cerute de Bach și demonstrează o mare virtuozitate într-un „capriciu“ de Paganini. Broboane mari de sudoare curg pe mâinile violonistului. Lupta e grea. Mai rămâne de clasat d. Radu Aldulescu la violoncel. Tânărul celist român, elev al d-lui prof. Dinicu, e o reală speranță a noastră la Geneva, ca și d-nii I. Voicu și Negrescu. D. Aldulescu a interpretat cu pasiune concertul de Dvorak și sonata de Valentini. Unele observații ale maestrului Enescu făceau piesele și mai expresive. În sfârșit, proba s-a terminat. Echipa pentru străinătate e abundentă. Majoritatea a reușit, semn că la concursul de eliminare, maestrul Jora a știut să aleagă esența. Termin cu începutul, repetând că d. critic, cu prezicerile sale descurajatoare, s-a înșelat. Avem artiști excepționali, care nu ne vor dezminți așteptările.
Virgil Gheorghiu
Publicat în „Adevărul“
25 iulie 1946
REZULTATUL DEFINITIV AL CONCURSULUI
PENTRU BURSA MENUHIN
Juriul compus din maestrul George Enescu președinte, d-nii prof. Mihail Jora, directorul conservatorului de muzică și artă dramatică din București. Emanoil Ciomac, directorul Filarmonicei, prof. Mihail Andricu, consilier muzical al ministerului Artelor și Alfred Alessandrescu, directorul muzical al Societății de Radiodifuziune, membri.
Întrunit Luni, 22 Iulie, pentru a desemna pe candidații români ce urmează a fi trimiși – din bursa instituită în acest scop de d. Yehudl Menuhin la concursul Internațional din Geneva, examinând pe concurenții calificați pentru finală, a ales din grupa instrumentului (în ordinea alfabetică) pe d-nii: Radu Aldulescu (violoncel), Mircea Negrescu și Ion Voicu (vioară) iar din grupa vocală pe d-ra Ioana Nicola (soprano dramatică) și Arta Florescu (soprano lirică).
De asemeni a recomandat ca în limita mijloacelor disponibile să fie trimiți d. Viorel Ban (bas) și Zenaida Pali (contraltă).
În afară de aceștia vor mai participa Ia concursul din Geneva și alți trei candidați români: d-na Selma Hirsch Hollinger (soprano dramatică), d-ra Ana Piliuță (soprano de coloratură) și d-na Șache Șișmanian, care s-au înscris mai de mult la această importantă competiție muzicală.
Publicat în „România Liberă“
26 iulie 1946
CONCURSUL MUZICAL INTERNAȚIONAL DE LA GENEVA
Prestigiul și răsunetul mondial de care s-au bucurat întotdeauna concursurile muzicale internaționale de la Geneva, admirabil organizate pentru a stimula, consacra și sprijini cariera marilor talente tinere ale execuției muzicale, și-a regăsit ecoul de altă dată stârnind pretutindeni o efervescență artistică tradusă și la noi prin zeci de candidaturi la participare.
Întrucât, mulțumită gestului generos al lui Yehudi Menuhin, „Filarmonica” este în posesia sumei de douăzeci de milioane de lei, pentru a trimite câțiva reprezentanți al României la Geneva, a fost organizat, la sfârșitul lunii trecute, la „Filarmonică“ un concurs eliminatoriu, iar Luni, 22 Iulie, un concurs definitiv, prezidat de maestrul George Enescu și compus din d-nii Mihail Jora, Alfred Alessandrescu, Mihail Andricu și Emanoil Ciomac.
D-nele Arta Florescu, Ioana Nicola, Zenaida Palli și d. Viorel Ban, canto, Mircea Negrescu și Ion Voicu, violină, și Radu Aldulescu violoncel au fost desemnați și de această ultimă probă pentru a pleca în Elveția.
Pianul nu va avea niciun reprezentant român la concurs, cei șase concurenți fiind toți respinși încă de la încercarea eliminatorie.
Amintim cu acest prilej că vârsta limită a concurenților este de treizeci de ani și că au lipsit din rândurile celor prezentați unele elemente care s-ar fi putut afirma favorabil în această întrecere plină de speranțe și emoții.
Regretăm că nu s-a deschis concurs și pentru flaut, harpă, etc., în loc de mai mulți candidați la canto sau violină, putându-se încuraja și alte categorii instrumentale prin alegerea și din grupurile lor a câte unui părtaș la concursul din Geneva.
Din juriul de la Geneva, în care abundă somitățile artei instrumentale internaționale, se numără și membrii cântăreți Charles Panzera, Bernard Baumgartner, Tenaglia, marii pianiști Edwin Fischer, Walter Frey, Dinu Lipatti și Nikita Magaloff,. Jaques Thibaut, Alberto Poltranieri, Georg Kulenkampff, André de Ribaupiére violoniști, Pablo Casals, Moinardi, Sturzenegger, violonceliști, Ansermet, Schuricht, von Hoesslin, dirijori și Marcel Moyse, flautist.
Președintele concertului va fi d. Henri Gagnebin, directorul conservatorului din Geneva.
Înscrierile se închid la 1 August, iar durata concursului va fi de la 23 Septembrie la 5 Octmbrie.
Printre premianții din trecut al acestui mare concurs, s-au numărat și Claudio Arrau și Michelangelo Benedetti, astăzi pianiști de strălucit renume universal.
R. A.
Publicat în „Universul“
28 iulie 1946
CONCERTE SIMFONICE
Societatea Română de Radiodifuziune anunță seria a doua de șase Concerte Simfonice în abonament începând cu data de Joi, 21 Noiembrie a.c.
Vor dirija D-nii Otto Ackemann, Smetacek, Matei Socor, Alfred Alessandrescu, Alfred Mendelsohn.
Soliști vor fi d-nii Iaroslav Veneck (vioară), Petre Stefănescu Goangă și Ion Voicu.
Se vor executa între altele Simfonia a noua de Beethoven și Oratoriul de Crăciun de Johann Sebastian Bach.
Își va da concursul și Corul Radio.
Abonamentele la Agenția „Orfeu“.
Publicat în „Scînteia“
14 noiembrie 1946
A.R.L.U.S. LIZA GHILELS – ION VOICU
Lipsit de un afișaj serios și de difuzare prin Radio, A.R.L.U.S își consumă ședința de muzică de cameră de o înaltă frumusețe numai între câțiva intimi avertizați prin invitații. În vreme ce alte audiții, cu pretenții de artă superioară, își strigă carența prin afișe enorme, A.R.L.U.S.-ul, adevărat for de muzică, se ascunde timid sub o cupolă de sunete în Calea Victoriei, la sediul atât de îmbietor și plăcut, unde ascultarea e un farmec și o bucurie. Ori de câte ori am asistat la bine realizatele audiții, am regretat că soliștii perindați acolo sunt apreciați numai de cei câțiva oameni prezenți, Mă gândeam la o legătură discretă printr-un microfon în postul românesc de emisiune. E atât de simplu. Ar fi o nimerită ocazie pentru cunoașterea muzicii vecinilor noștri de la Răsărit. Pentru că, orice s-ar spune, muzica sovietică atât de vastă și încărcată de noutăți, ne este nouă, românilor, necunoscută.
Înainte de Crăciun s-au cântat Ia A.R.L.U.S. de către talentatul violoncelist Theodor Lupu, două sonate, în tovărășia pianistică a d-lui Dagobert Bucholz. Compozitorii au fost Miaskowsky și N. Buicliu. Sonata lui Miaskowsky, destul de cuminte, plină de aristocratică visare, în stilul unui emancipat romantism, a avut în d. Th Lupu un admirabil interpret, plin de sensibilitate. Sonata d-lui N. Buicliu, neaoș românească, unde temele populare sunt clar vizibile, a fost de asemenea perfect tălmăcită de d. Lupu. Acest sistem, adoptat de A.R.L.U.S. de a îmbina un compozitor român cu unul sovietic, e dintre cele mai strălucite și va da roade, în sensul unei sincere înfrățiri spirituale, dorite de noi în cât mai scurtă vreme.
***
Ne-a vizitat o artistă sovietică, violonista Liza Ghilels. Un imens elan tineresc caracterizează maniera de execuție a talentatei artiste. Predilecția d-rei Ghilels merge spre virtuozitate. Degetele violonistei sunt sprintene, ideal educate și țeasă pânze dese de velocitate și efecte.
Partenerei pianist, d. Iampolschi a susținut cu măiestrie pe concertistă în sonata de Beethoven (a 2-a), D-ra Liza Ghilels a excelat în „Perpetuum mobile“ de Ries sau Paganini, care de altfel se și cântă mai rar.
***
Ion Voicu, păstrând linia sa demonstrativ violonistică, s-a prezentat la Ateneul Român ca solist în cadrul Filarmonicei cu concertul de Mendelssohn. Facilitatea în rezolvarea dificultăților e singura problemă muzicală care îl preocupă pe d. Voicu deocamdată. Ar fi păcat ca atâta nerv și har muzical cât are tânărul violonist român să se piardă în scopul mărunt de a impresiona pe admiratorii d-sale, care îl coboară până la rolul de acrobat al strunelor.
Virgil Gheorghiu
Publicat în „Adevărul“
10 ianuarie 1947
RECITALURILE ION VOICU
Ne desobișnuisem să ascultăm la Iași violoniști buni. Tov. Ion Voicu ne-a vizitat și ne-a prilejuit câteva clipe frumoase.
După reușitul concert de Duminică a mai dat Marți și Mercuri două recitaluri, acompaniamentul fiind susținut de maestrul A. Ciolan. Programul, compus din „Sonata La major“ de Haendel, „Sonata Re major“ de Paganini, „Adagio“ și „Fuga“ de Bach, „Siciliana“ de Paradis, „Capriccio 20“ – Paganini, „Zigenner weise“ – Sarasate ș. a.
Tov. Ion Voicu, bursier „Yehudi Menuhin“, ar putea fi prezentat ca unul din valoroșii violoniști care se ridică. A dat dovadă în recitalurile sale că posedă o maturitate muzicală, expresivitate și profunzime.
Tonul e cald, vibrant, dar păcătuiește pe alocurea prin exces de vibrații, mai ales acolo unde se cere o notă clasică, reprezentată printr-un ton pur și uniform („Sonata în La major“ – Haendel) sau „Siciliana“ – Paradis.
Tehnica tov. Voicu e situată pe o treaptă înaltă dar și aici are câteva greșeli, recunoaștem insignifiante, totuși le semnalăm.
Technica îl covârșește, și-i covârșește și calitățile tonale.
„Sonata în Re major“ de Paganini a fost bine executată, dar ici colo frumusețea piesei muzicale e denaturată de elanul exagerat al violonistului.
„Flageoletele“ nu au fost suficient de bine evidențiate însă credem de vină coardele de aluminium.
„Spiccato“-urile, „Stacattele“, „Pizzicato“-urile au fost bine executate, clar și ritmic.
În concluzie tov. Ion Voicu este un violonist bun, merituos și peste câțiva ani de studii, sperăm că ne va putea reprezenta cu fală și peste hotare.
Acompaniamentul d-lui prof. A. Ciolan corect.
Spectacol de operă
O încercare a Operei Moldova a avut loc pe scena Teatrului Național Miercuri, orele 8 seara, spectacolul constituind ultima festivitate din cadrul Săptămânii spectacolelor de artă.
S-a prezentat actul II din din „M-me Butterfley“ și actul III din „Boema“, ambele de Puccini.
Incontestabil, încercarea merită să fie subliniată.
Că reușita spectacolului a fost sub așteptări, cade primordial pe seama timidității artiștilor pe de o parte, dar și a lipsei suficiente de pregătire. Un spectacol de operă cere mai mult.
Nu înseamnă că opera „Moldovei“ n-ar putea să activeze. E necesară o împrospătare a cadrelor printr-o atenție mai mare a elementelor tinere talentate. O mai mare atenție mimicii și jocului de scenă, un cor bine pregătit și mărit și o mai mare armonie între soliști și orchestră.
SONU CÂMPEANU
Publicat în „Lupta Moldovei“
1 noiembrie 1947
A CÂNTAT VOICU LA IAȘI
Dacă se acceptă ca valabilă, părerea, nu mai știu cărui înțelept, a nu cunoaște decît două anestezice, cloroformul și muzica, atunci trebuie completată cu observația că administrarea acestor adormitoare ale durerii constituie un mare meșteșug.
Cu alte cuvinte, este în funcție de meșterul care mânuiește leacul pentru ca rezultatele să fie mai mult decât cele așteptate, să poată fi fericite.
Un astfel de fericit rezultat l-a putut constata violonistul virtuos Ion Voicu, în după-amiaza zilei de 29 Oct. 1947, când a cântat la Iași în sala de concerte de la biserica armeană.
Peste necazurile de tot felul ale Iașului și ieșenilor, cântecul lui Voicu și-a așezat mângâierile sale, descrețind frunțile, sporind nădejdile.
Tânărul acesta de 23 ani, ridicat din mijlocul țăranilor din Budești-Ilfov, dispune de însușirile unui mare vrăjitor.
Nu știm în ce măsură, parte din înzestrările lui revine moștenirii de la părinții săi, ei însăși cântăreți, și nici nu ne propunem a căuta să aflăm aceasta, dar știm că marele Menuhin și celebrul Enescu l-au cinstit cu încredere și l-au onorat cu distincția recunoașterii publice a talentului său excepțional.
Aceste recunoașteri îl așează în strana dintâi a slujitorilor lui Orpheu.
Este de ajuns să-l asculți încercându-și vioara spre a-ți da seama că cei doi ani în care a terminat conservatorul din București, nu i-au trebuit decât pentru o revizuire a ceea ce se numește tehnică, pentru a-și potrivi dozarea în interpretarea operelor marilor maeștri ai muzicii clasice.
Fiindcă Ion Voicu aparține categoriei marilor interpreți născuți, violoniștilor care trăiesc intens viața din opera cântată.
Oscar Wilde spune undeva că geniile sunt ființe care-și creează singure legile.
Voicu a demonstrat că mai ales în interpretarea sentimentelor închise într-o operă muzicală această observație a lui Wilde devine axiomă, când i-a oferit fiecărui ascultător prilejul de a-l simți aproape de sufletul lui pe Paganini, de a auzi cum joacă lacrima pe coardele lui Sarasate.
Clipa în care renumitul maestru Antonin Ciolan, acest mare îndrumător al talentelor, i-a transmis, prin două acorduri ale pianului, invitația spre concertul în Re Major a lui Paganini și arcușul virtuosului Voicu a pornit să cinstească invitația, tăcerea profundă așternută asupra sălii a mărturisit egal, respect și oarecare îndoială; concertul în Re Major de Paganini este una din rarele pietre de încercare pentru marii virtuoși ai arcușului.
Și Ion Voicu a pornit să interpreteze diabolica muzică a lui Paganini prezentând în clar contururile unei compoziții turnată într-o arhitectonică zăpăcitor de complicată.
Am avut impresia că nu-l mai ascultăm pe Voicu, strălucit interpret a lui Paganini ci pe însuși făuritorul concertului, acel ciudat violonist care a vrut și a izbutit să ilustreze că mai ales în câmpul muzicii, legea contrastelor își află o autentică legitimare.
Stăpân pe tonalitățile de dublu efect, cu o zgârcită grijă pentru amănuntul îmbietor, maestrul Voicu probează o agilitate kreysleriană în redarea dezlănțuirilor pătimașe, aducându-l pe Paganini tot mai aproape de auditor.
În mijlocul aplauzelor pline de caldă recunoștință pentru ceea ce le dăruise, am auzit pe un bătrân profesor, cu o verificată competență muzicală: „N-am auzit niciodată Re Majorul lui Paganini așa de magistral interpretat“.
„Fuga“ de Bach, cântată pe întuneric, – s-ar zice că siguranța instalației de lumină se topise din pricina căldurii cu care cântase Voicu – a format o mărturisire a unei superioare tehnici și, de asemenea, am putea-o considera ca un preludiu al „Melodiilor Țigănești“ de Sarasate, în redarea cărora Ion Voicu a fost mai viu decât Enescu și mai catifelat decât Menuhin.
Interpretarea lui Sarasate cere violonistului să demonstreze ascultătorilor două adevăruri: întâi că pentru a reuși să reuși să fascinezi trebuie să cânți ca însuși Sarasate și, al doilea, că pentru a cânta ca Sarasate trebuie să dispui de puterea de a-l trăi pe acesta.
Dar Ion Voicu a făcut mai mult. El a știut nu numai să se identifice până la sublim cu melodia lui Sarasate, dar a izbutit, și asta ni se pare unic, să-l sensibilizeze pentru ascultători, să-l dăruiască tuturor și fiecăruia în parte.
Râsul sănătos și lacrimile amare, liniștite, în care visează adierile amurgului și furtunile dezlănțuite, resemnarea în fața fenomenelor ce-l depășesc pe om și jocul încins drăcește, toate au fost vioi, chiar agresiv, mătăsos și captivant, povestite fermecător de arcușul lui Ion Voicu ca și când le-ar fi povestit însuși făuritorul lor Sarasate.
Socotim că expresia i se potrivește, fiindcă, în redarea lui Sarasate, Ion Voicu s-a dovedit ca un mare povestitor, poate cel mai încântător din câți ne-a fost dat să auzim.
Nu știm dacă în discotecile iubitorilor de muzică aleasă se află discul cu melodiile țigănești a lui Sarasate, cântate de Ion Voicu, dar dacă nu există atunci este o jenantă lipsă pentru casele noastre de editare a operelor muzicale.
Ion Voicu a cântat descrețind fruntea bătrânului Iași, oraș al elanurilor, și ieșenii îl mulțumesc.
George Dinograncea
Publicat în „Opinia“
11 noiembrie 1947
TANJING TRANSMITE
Violonistul român Ion Voicu și pianistul Virgil Gheorghiu au dat ieri seară, la Belgrad, un concert ce a repurtat un mare succes.
Artiștii români vor da, deasemeni, concerte la Zagreb, Novisad și Subotica.
Publicat în „Universul“
21 noiembrie 1947
FILARMONICA MOLDOVA
Programul de Duminică al Filarmonicei „Moldova“ cuprinde ca solist pe tânărul și talentatul violonist Ion Voicu, care va interpreta concertul de Mendelsohn sub bagheta d-lui Artur Zahareanu.
Se știe că dl. Ion Voicu s-a reîntors recent dintr-un turneu muzical făcut în Jugoslavia împreună cu pianistul Virgil Gheorghiu.
Publicat în „Opinia“
31 ianuarie 1948
CONCERTUL DE DUMINICĂ AL „FILARMONICII”
În seria de concerte ale Filarmonicii de Stat „Moldova“, concertul simfonic din 1 Februarie 1948 aduce și de data aceasta o noutate atât ca program cât și ca persoane.
Programul cuprinde uvertura „Eurianthe“ de Weber, concertul de Mendelsohn pentru violină și orchestră, „Rapsodia“ de Emanoil Elenescu deasemeni pentru violină și orchestră, precum și Simfonia 5-a de Ceaikovsky în mi minor.
La pupitru va fi prezent pentru prima oară în Iași d. Artur Zahareanu, tânăr dirijor și pianist din București.
D-sa este director al Teatrului Liric și al orchestrei Simfonice a Sindicatului artiștilor din Bncurești.
În ceea ce privește piesele pentru violină, vor fi executate de tânărul și talentatul violonist din București Ion Voicu, laureat al concursului internațional de vioară de la Geneva.
E de nădăjduit că ieșenii vor aprecia eforturile pe care le face Filarmonica „Moldova“ pentru promovarea artei muzicale și vor răspunde venind în număr din ce în ce mai mare la aceste manifestațiuni de artă.
Publicat în „Lupta Moldovei“
1 februarie 1948
CRONICA MUZICALĂ
În concertul simfonic din 1 Febr, al II-lea din actuala stagiune, am avut 2 oaspeți: pe Dl. Arthur Zăhăreanu, dirijor, și pe violonistul Ion Voicu, cunoscut publicului ieșan din concertele sale anterioare.
Dl. Zăhăreanu, directorul orchestrei simfonice a Sindicatului Instrumentiștilor din București, ne-a prezentat un program de muzică romantică. Prima piesă din program a fost uvertura la „Euryanthe“ de Karl Maria von Weber.
Împreună cu uverturile la operele „Der Freichutz“ și „Oberon“ ale aceluiași compozitor, uvertura la „Euryanthe“ figurează adeseori în programele concertelor simfonice de pretutindeni. Operele lui Weber, mai sus amintite, au fost deschizătoare de drumuri noi, premergând creațiile romantice wagneriene precum sunt: „Rienzi“ și „Olandezul zburător“. Deși mai puțin inspirată ca „Freischutz“ și „Oberon“ uvertura la „Euryanthe” a fost întotdeauna bine primită de murele public.
Specificul weberian a fost evidențiat de către Dl. Zăhăreanu, care a știut să transcrie factura sa melodică.
A urmat concertul în mi minor pentru vioară și orchestră de Felix Mendelsohn Bartholdy, solist fiind Dl. Ion Voicu, laureat al concursului internațional de la Geneva. Deși în acest concert nu găsim prilej de manifestare tehnică a solistului, ca de pildă în concertele pt. vioară ale lui Brahms și Beethoven, totuși prin o inspirație bogată și grație melodică, acest concert constituie o capodoperă în literatura muzicală, fiind alături de ultimele sale simfonii („Scoțiana“, „Italiana“ și „Reforma”) una din cele mai reușite creații ale lui Mendelsohn. Dl. Ion Voicu a interpretat acest concert cu multă simțire, reliefându-se îndeosebi în mișcarea a II-a.
O notă în plus de sobrietate în execuție ar fi întregit succesul solistului. La aplauzele insistente ale auditorului, d-sa a executat în supliment un „Studiu“ de Paganini.
În partea a doua a concertului am avut mulțumirea de a constata calitățile de dirijor ale d-lui Zăhăreanu, care în execuția simfoniei a 5-a a lui Ceaikovski a imprimat orchestrei vitalitate și avânt. În cele patru părți ale simfoniei, orchestra, sub bagheta d-lui Zăhăreanu s-a menținut la un nivel ridicat dovedindu-ne că prezența la pupitru a unui valoros dirijor influențează vădit reușita execuției.
Ne-a bucurat promisiunea făcută de dl. prof. Georgescu, în obișnuita sa prezentare a programului, de a se programa în unul din concertele viitoare, simfonia 9-a a lui Beethoven.
M. R.
Publicat în „Opinia“
5 februarie 1948
COMEMORAREA LUI PUȘKIN
Împlinindu-se, la 10 Februarie a. c., 101 ani de la moarta lui Al. Sergheievici Pușkin, filiala locală Arlus organizează pentru mâine, Duminecă, ora 11, la Teatrul Național, un festival în cadrul căruia se va face comentarea genialului poet rus.
În prima parte a programului dl. asist. univ. Dl Zacordoneț va rosti o conferință, iar d. George Lesnea va face o lectură din opera poetului în traducerea d-sale. Va urma un concert Simfonic extraordinar în cadrul căruia se vor executa partituri din Glinka (Russland și Ludmila), Ceaikovski (Eugen Oneghin) precum și concertul pentru violină și orchestră de Ceiakovski (solist d. Ion Voicu) și Rapsodia română de Em. Elenescu. La pupitru, d. prof. Al. Garabet.
Publicat în „Opinia“
8 februarie 1948
CRONICA MUZICALĂ
Miercuri seara a avut loc un concert simfonic ce ieșea din cadrul obișnuit al concertelor săptămânale, fiind consacrat exclusiv muzicei pentru vioară.
Partea solistică a fost susținută de apreciatul violonist Ion Voicu (acompaniat fiind de orchestra filarmonică din localitate sub conducerea profesorului Garabet).
Programul, alcătuit din concertele lui Wieniavsky, Paganini și Tchaikowsky, ce sunt adevărate pietre de încercare pentru solistul ce se încumetă să le execute, a fost interpretat cu mult brio, constituind o adevărată desfătare muzicală.
În prima parte a simfonicului am ascultat concertul de vioară în re mi mor al lui Wieniavsky (el însuși un mare virtuos al vioarei) inspirat și bogat în teme melodice apreciate de iubitorii de muzică. Dl. Ion Voicu a reușit să redea frumusețile paginilor acestui concert, dozând cu descernământ subtilitățile Andantelui și atacând cu vigoare finalul.
A urmat dificilul concert în re major al lui Paganini, din care dl. Voicu, spre regretul auditorului, a executat numai prima parte.
În interpretarea acestui concert, dl. Voicu a excelat îndeosebi prin tehnica sa cultivată, marcând un vădit progres față de ultima oară când ne-a prilejuit audierea lui. Ne-a impresionat execuția ireproșabilă a cadenței, pe care puțini din actualii noștri soliști reușesc s-o redea la înălțimea interpretării dlui. Voicu.
Apreciem la justa sa valoare talentul dlui. Voicu deoarece, în partitura concertului, compozitorul, unul din titanii acestui instrument, a făcut uz de toată gama posibilităților tehnice pe care le oferă violina.
Ca încheiere a programului dl. Voicu a executat concertul de vioară ai lui Tchaikowschy, pe care de altfel ni l-a mai prezentat la începutul acestei stagiuni. Ne-a plăcut maturitatea execuției d-sale și în special emotivitatea interpretării canțonetei.
Fiind ovaționat de publicul foarte numeros care umplea sala până la refuz, D. Voicu a executat în supliment 2 piese populare românești, „Ciocârlia“ și „Hora Stacato“ de Dinicu.
În concluzie, constatăm simțitorul progres al tânărului violonist, progres ce îndreptățește cele mai bune nădejdi. Ne permitem doar să remarcăm că, în posesia unui instrument de calitate, posibilitățile manifestărilor artistice ale dlui. Voicu s-ar evidenția ca atare.
Orchestra, sub bagheta dl. prof. Garabet, a secondat onorabil pe solist.
M. R.
Publicat în „Opinia“
10 februarie 1948
COMEMORAREA LUI PUȘKIN LA TEATRUL NAȚIONAL
A.R.L.U.S., filiala Iași, a organizat Duminecă, 8 Februarie 1948, ora 11 dim. la Teatrul Național, un festival comemorativ cu prilejul împlinirii a 111 ani de la moartea marelui poet rus Al. Pușkin. (n. 26 Mai 1799 – 10 Februarie 1837).
Festivitatea s-a desfășurat în prezența dlui. Consul Belov, reprezentantul U.R.S.S., a tuturor autorităților locale și a unui numeros public.
După intonarea imnului sovietic de către Filarmonica „Moldova“, dl. asistent universitar Al. Zacordoneț își dezvoltă conferința, făcând o substanțială analiză o operei marelui scriitor rus, în lumina datelor biografice și a împrejurărilor politico-sociale ale epocii și mediului în care a trăit. Deși de origine aristocratică, Pușkin era totuși un adversar neîmpăcat al aristocrației, biciuind-o și batjocorind-o cu satira sa neînduplecată, adversar al regimului împilător țarist, adept al răzvrătiților decembriști, înclinat cu toată dragostea și convingerea înspre poporul umil și suprimat. Exilat la marginea imperiului, apoi supus la domiciliu forțat pe moșia mamei sale din ordinul împăratului, care avea toate motivele să se teamă de el – surghiunul îi dă prilejul să cunoască viața poporului îndeaproape, mai ales sub înrâurirea doicii sale, Arina Radonovna, o femeie din popor, extrem de inteligentă. Aceste împrejurări îi vor îmbogăți mult creația.
Căsătoria cu o femeie frumoasă, dar ignorantă și ușuratică, va fi cauza morții sale; o intrigă țesută de aristocrația vremii, care îi aduce la cunoștință în mod perfid că soția sa l-ar înșela, îl determină să se bată în duel cu un presupus amant al ei, d’Antes. Pușkin este rănit mortal. Astfel moare, la 38 de ani, adevăratul fondator al poeziei ruse și inițiatorul măreței epoci de înflorire a literaturii ruse din sec. 19. Autorul unor opere ca „Eugen Oneghin“, „Fata Căpitanului“, „Boris Godunov“, „Ruslan și Ludmila“, al satirei „Contele Nulin“, al poemelor „Prizonierul din Caucaz“, „Fântâna din Bakisarai“, „Frații hoți“, „Țiganii“, „Libertate“, ca și-al unui mare număr de poezii lirice – își trage seva inspirației din realitatea rusă, folosind cu mare artă elemente din sursa inepuizabilă a limbii populare, reformând limba literară și politică și creând în toate genurile opere desăvârșite, care vor sluji de model generaţiilor viitoare de scriitori, Pușkin este scump și poporului sovietic și lumii socialiste nu numai datorită vrăjii versului său, dar și ca un apostol al umanității și ca un luptător pentru libertate, arată în încheiere conferențiarul. D. George Lesnea – cunoscutul poet – citește din volumul său de excelente interpretări din opera lui Pușkin poemele: „Monumentul“, „Către Ceadaev“, „Cine a văzut tărâmul“, „Luna“, „Floarea“ și „Șalul negru”.
În partea II-a a programului, orchestra filarmonică „Moldova“ condusă de d. Al. Garabet, execută: Uvertura la „Ruslan și Ludmila“ de Glinka, Fantezie din „Eugen Oneghin“ de Ceaicovski (muzică inspirată de opera lui Pușkin), „Concertul pentru violină de Ceaicovski și „Rapsodia Română“ pentru violină și orchestră de Em. Elenescu, cu concursul remarcabilului violonist Ion Voicu.
Festivitatea s-a încheiat cu intonarea „Internaționalei“ într-o atmosferă de sărbătoare.
S.
Publicat în „Opinia“
16 februarie 1948
O primă audiție românească:
„Simfonietta“
de ION DUMITRESCU
În concertele de sîmbătă 19 și duminică 20 octombrie, ale Filarmonicii ,,George Enescu“ sub conducerea maestrului George Georgescu, atenția publicului este reținută de două evenimente artistice însemnate: prima audiție a „Simfoniettei“ de Ion Dumitrescu – lucrare recent distinsă cu premiul „George Enescu“ al Academiei R.P.R. – și reintrarea în activitatea solistică a violonistului Ion Voicu, după o perioadă de rodnice studii sub îndrumarea lui David Oistnach.
Afirmîndu-se prin „Cvartetul de coarde“ și „Simfonia în Fa“ ca un constructor viguros, care ilustrează prin creațiile sale virtualitățile de dezvoltare în forme ample ale celulei muzicale de factură folclorică, Ion Dumitrescu dă, prin „Simfonietta“ sa, un nou răspuns problemei atît de actuale a consolidării unui limbaj simfonic național. Noua lucrare a reținut preocupările creatoare ale compozitorului pe un timp mai îndelungat, prima mișcare fiind terminata la 2 februarie 1955, iar finalul purtînd data de 23 aprilie 1957. Deși nu recurge la citatul folcloric, – „Simfonietta“, bazîndu-se pe o gândire muzicală personală nu numai în ce privește dezvoltarea temelor ci și elaborarea lor, – compozitorul se identifică cu esența sensibilă cîntecului și jocului popular românesc, de la care a împrumutat nu numai vigoarea ritmică ci și caracterul viu, nemijlocit al emoției.
Partea I-a, Allegro passionato, construită în formă-sonată, e dominată de o idee muzicală volițională, afirmată chiar din semnalul viguros al cornilor, cu care începe mișcarea. Elementul de contrast, prezent chiar în unele motive ce întregesc de la început prima idee, e adus de tema a doua, un cîntec cald, de largă respirație, care-și dobîndește întreaga capacitate expresivă atunci cînd e expus de glasul viorilor prime.
Partea a doua – Allegro con spirite – are înfățișarea unui scherzo de un umor și o vioiciune înrudite cu aceea a jocurilor populare, abundînd în ritmuri capricioase, pline de haz. Secțiunea centrală a mișcării are chiar un caracter burlesc, după cum indică însuși compozitorul în partitură, cu intervenții de efect ale suflătorilor de lemn.
Odată cu partea a treia — Andante molto expressivo — suntem purtați într-o altă atmosferă, mai elevată; pătrundem, odată cu compozitorul, pe aripile unor melodii nostalgice, elegiace, în lumea sufletească a cugetărilor filozofice, fără să ne îndepărtăm totuși de simplitatea și puritatea de simțire populară.
Veselia revine însă, odată cu accentele sărbătorești ale finalului – Allegro giusto – căruia timbrul pătrunzător al alămurilor îi împrumută pe alocuri o strălucire deosebită. Ingîndurarea unui episod lent – Andante con moto – e dominată de iureșul general, în care se fac auzite ecourile motivului inițial al „Simfoniettei“, imprimînd astfel lucrării un caracter ciclic, ca rezultat al unei viziuni de ansamblu de largă cuprindere.
Z. DRAGOȘ
publicat în „Magazin“
MEDALIOANE
Violonistul Ion Voicu
„Marelui violonist Ion Voicu, drag coleg, în amintirea cunoștinței în noastre la Moscova îi urez noi succese în arta sa creatoare“ – este dedicația acordată de David Oistrah tînărului nostru maestru al viorii.
Născut într-o familie de muzicieni, Voicu a început să pătrundă în tainele instrumentului ce-i va deveni tălmaci al propriilor gînduri și sentimente în jurul vîrstej de 6 ani. La 14 ani intră la Conservatorul din București. Încă înainte de absolvirea Conservatorului, el activează în orchestra simfonică Radio, fapt care i-a dat posiblitatea cunoașterii pe viu a muzicii simfonice, educându-l totodată și în spiritul lucrului colectiv.
Talent precoce, Ion Voicu a debutat la 17 ani cu Concertul nr. 1 de Paganini. Într-un ziar al vremii un critic muzical scria: „Execuția Concertului de Paganini într-un tempo și ayînt vertiginos, cu calm și ușurință superioară, cu un mecanism de o puritate și precizie uluitoare, îl clasează de pe acum pe tînărul român printre acrobații cei mai virtuoși ai viorii“.
Ridicat din mijlocul poporului, înfruntând de mic greutăți dintre cele mai mari, Voicu este un artist care de abia în anii regimului democrat-popular a putut să-și valorifice din plin excepționalul său talent. Artist emerit, laureat al Premiului de Stat, cl. I, Voicu a primit din partea Statului și un minunat Stradivarius.
Repertoriul lui Ion Voicu este surprinzător de vast, cuprinzînd lucrări în toate genurile și din toate epocile literaturii viorii: concerte de la Vivaldi și Bach la Haciaturian și Șostakovici; sonate de la Veracini, Haendel și Locatelli la Reger, Ravel și Prokofiev. Un aport deosebit au avut la desăvîrșirea stilului său interpretativ profesorul Vasile Filip și, în deosebit, cei aproape trei ani de studiu cu David Oistrah și I. Iampolski.
Nesatișfăcut de realizările sale trecute, Voicu a ținut să-și revizuiască bazele artei sale. Perioada de muncă intensă de la Moscova este o pildă de probitate și exigentă pentru orice tînăr artist.
Rezultatul studiului cu cei doi mari pedagogi sovietici nu a întîrziat a se dovedi: violonistica lui Ion Voicu este în continuă ascendență. Dacă în trecut, sub vasalitatea unei tehnici prodigioase, Voicu se lăsa ispitit de „efecte“, astăzi interpretări mereu mai sobre conturează profilul său artistic.
Voicu își datorește înalta măiestrie interpretativă, studiului profund și sistematic pe care îl continuă, necontenit, chezășia tuturor izbînzilor artistice.
Dispunînd de o virtuozitate deosebită, cu posibilități tehnice surprinzătoare, de un ton cu o bogată gamă de nuanțe și culori – alături de o impecabilă puritate a intonației –, Voicu știe să subordoneze trăsăturile violonistului înăscut din el unei muzicalități conduse de inteligență și sensibilitate. Execuțiile sale se caracterizează atît prin profunzimea redării, cit și printr-un farmec particular nu odată remarcat de critici și ascultători.
În contrast cu tălmăcirile „obiective“ tributare unui eronat punct de vedere asupra muzicii lui Bach, lucrările cantorului de la Sf. Thomas, au sub arcușul violonistului nostru un ascent emoționant și optimist. „Eroul muzicii lui Bach simte cu putere latura tragică a vieții de care nu este însă copleșit căci îi opune robustețea și echilibrul unui suflet integru”. Pe linia aceasta, strălucit ilustrată de Enescu și Casals, se situează și Interpretările lui Voicu. În plus, el mărturisește într-un articol: „…execuția și aprofundarea operei marelui Bach îmi apare ca piatra de temelie pe care trebuie să se sprijine orice realizare violonistică de reală valoare“.
Asemeni marilor artiști, Voicu știe să fie mereu același și de fiecare dată altul: de la delicatele jocuri de nuanțe din „Estrellitta“ de Pance-Heifetz la epatarea prin perfecțiunea de-a dreptul mecanică a trăsăturii de arcuș in obsedantul „Perpetuum mobile“ de Novacek; de la finețea unei cantabilități narative („Melodie“ de Ceaikovski, „Fîntîna Arethusei“ de Szitnanovsky) la ritmurile sclipitoare, capricioase, din Sarasate sau la rigiditatea tehnică, totuși nu rareori întrepătrunsă de o aparte căldură pasională din Ysaye. Tot astfel, dacă în sonata a II-a de Brahms Voicu crează atmosfera intimă, feminină chiar, necesară, în sonata II-a de Prokofiev el știe să treacă (și cum să treacă) de la reverie la sarcasm, de la accente bucolice la ritmuri grotești…
Un merit de seamă al lui Ion Voicu este înțelegerea și propagarea muzicii românești, creând prin executarea unor lucrări de Porumbescu, Dinicu, Feldmann, Em. Elenescu, V. Filip, M. Chiriac etc. adevărate modele în care se îmbină măiestria cu dăruirea de sine specifică muzicantului popular. Amintim și de contribuția lui Voicu la literatura românească de vioară. Este vorba de câteva lucrări scrise într-un stil violonistic înaintat dovedind deplina cunoaștere a posibilităților tehnice și expresive ale instrumentului: pastelul muzical ,,Dimineața după nuntă“, motto-ul perpetuo „Ceasul“, „Variațiuni pe o temă populară”, „Variațiuni pe un cîntec pentru copii”, „Suită românească“, etc.
Ion Voicu și-a asigurat de timpuriu simpatii durabile în străinătate. Turneele sale au fost încununate de cele mai strălucite succese. Este emoționant și semnificativ faptul că după un concert la Stockholm, Kurt Atterberg, cel mai mare compozitor suedez, felicitându-l, i-a oferit partitura concertului său pentru vioară spunînd: „Nu-mi mai doresc decît să aud lucrarea mea în interpretarea dv.“
În urma unor recitaluri date în Anglia și țările nordice, presa scria: „Sunt pasaje întregi în timpul execuției lui Voicu la care ți se taie respirația“. „Acordurile sale sunt de-a dreptul fabuloase. I. Voicu este fără îndoială unul dintre cei mai mari artiști pe care i-am auzit aici. El are o veritabilă inteligență poetică și o îndemânare a mîinii care te face să te gîndești la un magician”. „Viteza sa foarte mare este simultan foarte pasionată; în cel mai aprig vârtej, fiecare notă își are viața ei proprie”.
Critica muzicală sovietică a remarcat prima că „stilul de pură virtuozitate este străin naturii interpretului român“, iar un muzicolog german afirma recent: ,.Ion Voicu va deveni unul dintre cele mai mari nume în domeniul muzicii.“
Daniel CONSTANT
publicat în „Magazin“ nr. 99
din 29 august 1959